Acolo la alimentara îmi fusese rănit orgoliu meu de cumpărător. În ciuda speranțelor mele de a găsi în postura "umilei" comerciante o domnișoară drăguță de la care cumperi ceea ce ți se spune, am dat peste o mătușică înăcrită ce în ciuda vîrstei încă își trage dungi de ruj pe buzele ei uscate și stoarse ca o lămîie. După ce am stat preț de 10 minunte la o coada formată parcă cu intenție, într-un final ajung să îmi zic și eu doleanțele comerciale.
O voce înăcrită mă întrebă ce vreau, lăsîndu-mi pe față niște stropi de salivă mucilaginoși. În momentul în care mînile ei murdare și crăpăcioase se îndreaptară spre pîine, sună un nenorocit de telefon.
Trec 5 minunte, trec 10, și abia peste jumate de oră îi moare bateria. Enerva(n)tă revine cu privireai sufocantă către fața spălăcită de așteptarea prelungită. Cu chiu cu vai reușesc să îmi fac cumpărăturile, beleatrizînd sumara tejghea pe care mocnește o țigară ce îmi aduce aminte de organul genital a uni amic, ce mi-aș fi dorit să nu îl găsit postat pe facebook.
Rămase să îmi dea cîteva monede amărîte acolo, nu era ceva semnificativ, însă doream bucata mea de metal și nu caramela aia topită ce a fost degustată de roiul de muște ce se refugiase acum printre salamuri...
Am ajuns într-un final acasă, locul unde indignare se putea scurge la WC sub forma unui jet multicolor ce arată la fel de bine ca apa colorată ce o beiam pînă mai ieri și eu. Obosit m-am întins și am adormit, dar nu, nu puteam uita dementa de la alimentară ce avea să îmi bîntuie visele chiar și în nopțile umede de vară, cel putin pina va veni motanul meu ce iarasi imi va parazita dormitorul.
No comments:
Post a Comment